Poveste de vară


Aerul în această după-amiază toridă a devenit irespirabil. E grav bolnav. Soarele s-a înverșunat împotriva oamenilor care i-au negat natura divină și azi aruncă flăcări peste lume la-ntâmplare. Norii au fost alungati, doar câțiva mici, albi, pufoși, timizi îndrăznesc din vreme în vreme să-l umbrească strălucirea, pentru ca într-o clipă să dispară. Tot ce atinge el, ființă, plantă, își pierde strălucirea, se topește, frunzele copacilor se-ngălbenesc … chiar și iubirea se face scrum dacă vreo rază mai îndrăzneață pune ochii pe ea. Și ferește-ți lacrimile! Ți le-ar seca într-o clipă.

Aseară visasem că te așteptam. Îmi spuneam în gând că trebuie să aştept în tăcere, îmbrăţişând spațiul infinit. Apoi am visat  că te-am zărit și că alergăm unul spre celălalt. Ne-am prins în brațe , mă ridic pe vârfuri, tu te înclini deasupra mea și-mi potolești  arșița de    pe buze cu un sărut.  Ne-am rotit așa, îmbrățișați, asemeni fluturilor care zboarâ  sfioși deasupra  florilor  de trandafir discret parfumate, catifelate, colorate atât de viu.  Cuvintele tale s-au  metamorfozat în firele de iarbă care-mi alintă gleznele. Când mâinile tale mi-au cuprins talia, am simțit că devenim un singur trup, înălțat îndrazneț spre cer și ne-am așezat lângă un stejar, visând  ca iubirea noastră să prindă rădăcini la fel de puternice ca ale lui.

Mă tem de umbre, deși altădată aș fi alunecat în ele intr-o clipă, știind că acolo mă regăsesc. Mă tem să nu mi-te-alunge, visul meu de senin.  Mă uit la frântura mea de cer si văd că soarele și-a estompat strălucirea, alunecă spre apus căpătând nuanțe violet. Se lasă noaptea.  Timpul nu mai curge înaintea mea, așa că imi rămâne destul  să te privesc,  să-nțeleg  ceea ce  s-a întâmplat. Nici timpul nu mai înseamnă nimic în arșița verii.  A leșinat în zori, într-un vis cu fluturi….În aer plutește fata morgana cu aripi străvezii.

sursa foto : Antares Sensi

17308720_1366552713404320_2052308434813676872_n.png

Furtuna


Iubite, norii roiesc în juru-mi a furtună,

cerul se apropie înspăimântător

de foișorul în care ne-am adăpostit cândva

înghițind gândurile celor care trec grăbiți și zgribuliți pe alei,

câteva frunze se zbat circumstanțial  în noroi.

Picături  reci îmi ating fața,

se oglindesc în ochii mei de femeie

așa cum te oglindeai tu și îi făceai să strălucească,

îmi șoptesc cuvinte într-o limbă rămasă din vremuri apuse,

alunecă pe gât, discret,

întârzie pe piept, inima-mi bate alert,

dar în suflet e liniște și senin.

Soarele meu a răsărit azi din adânc

și e mai vesel ca niciodată,

se-avântă îndrăzneț spre cer

știind că de acolo te poate veghea

și îți poate călăuzi  pașii spre casă,

unde furtuna e doar dragostea .

stele mor

Despre ceață și șoapte


Azi  ceața de dimineață a coborât asupra mea,

șoptindu-mi tainic cuvinte într-o limbă de care auzisem

că a existat  în cărțile de lingvistică.

Atunci fiori reci m-au cuprins:

începusem să descifrez sensurile ascunse

deslușeam clar vocea ta spunând cât îți este de dor.

Pe umerii mei goi am simțit mâinile tale,

respirația caldă,

iar inima a început să bată intens ca atunci

când m-ai strâns pentru prima dată în brațe

și am simțit că acolo vreau să rămân…

visam …  pluteam …mă înălțam …

în jurul nostru roiau fluturi viu colorați ….

Dintr-o dată soarele s-a  avântat  îndrăzneț pe cer.

Cupidon a ieșit la joacă

aruncând  săgeți  la întâmplare.

Tu m-ai sărutat

și ceața a dispărut

imagine: Last Kiss – Leonid Afremov

last kiss leonid afremov

Unde se duc iubirile noastre?


FICTION, LOVE AND FEARS

„Unde se duc iubirile noastre?”, mă întrebam adesea, gândindu-mă că otrava durerii va schimba dulceața primului sărut în amar, că amintirile frumoase vor dispărea în uitare ca un fum risipit de vânt. Viața mi-a oferit șansa de a întâlni iubirea adevărată… miracolul sufletelor noastre, binecuvântare și blestem, cea care mă îmbată și mă trezește în același timp. Din vârful speranțelor mele de iubire eternă cred că, atâta vreme cât mai păstrăm in noi curată o bucată de suflet, cât încă nu ne-am risipit de tot albul viselor, rămâne și un înger cu noi… fâlfâitul de aripi care ne aduce somnul, aroma unei cafele imaginare ce ne încălzește sufletul  ca o rază caldă de speranță. Fiecare inimă este un cântec incomplet până când găsește inima care să-i răspundă, fredonând iubirea.

„Dacă iubești pe cineva, lasă-l să plece, fiindcă  atunci când  se va întoarce,  fie și în alte vieți, va fi pentru…

Vezi articol original 5 cuvinte mai mult

Mi-a fost atât de dor …


Mi-a fost  teamă să mă avânt în zbor

spre  soarele meu,

iar ceara fierbinte să nu-mi pârjolească aripile,

dar aripi … eu nu aveam aripi …

 

Mi-a fost teamă să nu te rătăcesc

în tăcerile mele

în care doar  jim morrison se întreabă

dacă facem toate la timpul lor,

dacă încercăm tot ce stă în puterile noastre,

dacă ne vom dori de fiecare dată mai mult,

dacă ne va regăsi vreodată dimineața împreună.

 

Mi-a fost atât de dor de tine,

încât mă temeam

să deschid ochii știind

că doar pașii mei vor lovi cadențat asfaltul

spălat de ploile reci de aprilie,

că voi rătăci zile și nopți în absența ta

întinzând mâinile în golul ce ne desparte,

că doar muzica  poate să-mi alunge spaimele …

Mi-a fost atât de dor …

123

Mă-nfioară gândul


Mă-nfioară gândul că te-am lăsat afară peste noapte, cu  draperiile trase.  Ai  stat aruncat la  margine de univers și ai vegheat asupra lumii obscure, asupra deșertului în flăcări, asupra câmpiei măturate de vânturi reci și tăioase, spălate de ploi de  lacrimi sticloase, te-ai răzvrătit  în  copacii cu ramuri crăpate de durerea mugurilor noi, ai căzut pe pământ cu florile străvezii de cireș și de măr sălbatic,  ai călătorit pe râuri învolburate, te-ai rostogolit în gând până ai ajuns pe ape line acasă. Puteam să te pierd și fără tine m-aș fi sufocat , aș fi ars într-o clipă. Îmi spuneai zâmbind că nu vei pleca niciodată din mine, că oriunde vei fi, tot în mine te regăsesc.

Azi razele jucăușe ale soarelui mă pândesc de la fereastră. Îmi urmăresc pașii prin casă, dau strălucire cafelei care îmi alintă simțurile încă amorțite. Una, mai îndrăzneață, îmi  sărută pleoapele. Are dulceața buzelor tale, are căldura ta. Obrazul roșește sfios ca la atingerea ta. Îmi cuprind umerii, strâng  aerul în brațe. Ești aici. Te-ai mutat în brațele mele. Eu m-am înălțat iederă pe trupul tău,Te-ai strecurat într-un sărut și ai ajuns în inima mea. În fiecare pulsație ești tu, sângele meu devine lavă,  tu  mă cutreieri  prin vene. Ies în grădină. În aer plutește aroma florilor. Mă întind sub copacul înflorit, mă uit la tine, închid ochii  și  visez că mă ningi.

Mi s-a făcut brusc frig, mi-e frică. Dacă-ntr-o zi, fără veste, ai pleca, aș putea trăi fără inima mea?