Împietrire

Aer greu, nori monstruoși, amestec bizar de apă și cenusă, copacii dezgoliți, cangrenați, crengile contorsionate încearcă să evadeze,  se zbat să iasă  circumstanțial la lumină, parcul e pustiit, dar focul mocnit șuieră și înghite totul, emanând un fum dens, care mă sufocă.  Pașii grăbiți trec cadențat,  în depărtare se aud strigăte ascuțite, agonizante ale pescărușilor speriați care nu mai regăsesc drumul spre cuib  – e o lume damnată.

Frigul pătrunde mai adânc în mine, pe măsură ce te îndepărtezi, tresar. Nu mai e nimeni pe drum. Picături reci despică obrazul, pleoapele se-nchid greoaie, mâinile devin rigide, inima doare, totul doare, gândurile se zvârcolesc, simt cum mi se scurge printre degete ultimul strop de viață. În auz răsună glasul tău care îmi spune răspicat că nu mă vei ierta.  Întuneric. Suspin. Durerea e mai adâncă în mine, corpul mi se transformă încet  … „Amintește-ți că ți-ai promis să nu mai plângi niciodată pentru o iubire întâmplătoare,  ochii-ți  sunt reci, inima-ți este piatră!”  – o voce îmi șoptește  tainic.  Mă așez într-un colț de gând, îmi pun capul pe genunchi, stâng cu putere … Cronos își înghite gândurile,  le aruncă în uitare pentru eternitate. Azi m-aș întoarce și eu în adânc, simt că acolo este lumina mea.

E prima dată când aud cum plânge cerul. Un cântec amar de dragoste inundă străzile pustii.

 

În imagine: Rugăciunea , de Constantin Brâncuși

rugaciunea_brancusi

Anunțuri

Un gând despre &8222;Împietrire&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s