Duminicile sunt făcute să-mi fie dor, să mă rup în bucăți, să le arunc pe podea, pentru ca mai târziu, în noapte, să mă aplec să le adun, să le strâng la piept,  încercând zadarnic să le pun împreună. Duminicile sunt făcute să scriu până-n zori, pentru a-mi ascunde lacrimile în cuvinte care să mă mângâie, pentru ca a doua zi să apar puternică în fața oamenilor. Duminicile sunt făcute să-mi îmbrățișez durerea, mințindu-mă că totul a fi bine și că niciodată nu îți voi simți lipsa. Duminicile sunt făcute să îmi doresc  să fug, să mă ascund într-un loc în care să nu mă găsească nimeni, pentru a putea găsi răspunsurile la întrebări neștiute. Duminicile sunt făcute să învăț să mă ascund în spatele unui surâs, știind că fără tristețe nu pot trăi.

Îți amintești? Era duminică. Atunci ne-am văzut prima dată și  m-am înălțat, am învățat să zbor. Mi s-a făcut brusc frică și  am fugit de tine, privirea ta avea ceva ce mă zdrobea. De atunci am rămas captivă duminicii în care ți-ai așternut primul sărut  în sufletul meu.

Într-o duminică am descoperit că e suficient să-mi fie dor, ca tu să apari, să-mi aduci aerul proaspăt, iar eu să renasc sub privirea ta. Ești secretul meu cel mai bine ascuns, dar de fiecare dată constat că te cunosc atât de puțin, ai rămas un secret pentru mine.

E duminică azi, eu sunt mai vie ca niciodată, dar tu nu ești aici să mă vezi. Rămâi în mine, împlinire a  unui vis de-nceput, teamă de raiul deschis în doi.  Și va ploua mult între noi, după ce fără veste vei pleca.

C: Little dress with roses in the rain ( acrylic on canvas), by zinadorina